Monthly Archives: Februarie 2014

Neconstituţionalitatea dispoziţiilor OUG 77/2013

Adresa FSLI privind decizia Curţii Constituţionale 55/2014

Anunțuri

ATENŢIE!

A apărut ordinul nr. 3080 de modificare a metodologiei de mişcare a personalului didactic anul 2014-2015!

ÎL GĂSIŢI ÎN DOMENIUL JURIDIC/ LEGISLAŢIE

IN ATENTIA LIDERILOR DE SINDICAT

SLI Bacău constată că în unele sentinţe civile sunt strecurate erori, unele dintre ele cauzate de modul de redactare: nume redactate greşit, perioade de aplicare eronate, persoane care nu se regasesc în dispozitiv etc.
Pentru a evita asemenea situaţii, vă rugăm să aveţi în vedere următoarele:
– citirea cu maximă atenţie a sentinţei civile;
– transmiterea în cel mult 5 zile de la comunicarea şi înregistrarea sentinţei civile la unitatea de învăţământ a erorilor constatate către compartimentul juridic al SLI Bacău, în vederea promovării recursului sau a solicitărilor cu privire la îndreptarea erorilor materiale.
ATENŢIE!!!
Dupa curgerea termenului de recurs, orice intervenţie la instanţă este inadmisibilă.

Noi demersuri ale FSLI

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ a publicat recent următoarele:
Adresa către Primul Ministru Victor Ponta
Adresa către Ministrul Educaţiei Naţionale Remus Pricopie
Adresa către Ministerul Educaţiei Naţionale