Monthly Archives: Noiembrie 2016

Problema salarizării trebuie tratată cu aceeași măsură!

imageFederația Sindicatelor Libere din Învățământ își exprimă dezamăgirea față de atitudinea publică manifestată în ultimele zile de Președintele României, domnul Klaus Iohannis, de Prim – ministrul României, domnul Dacian Cioloș și de reprezentanții unor partide politice, ca urmare a amendamentelor aprobate de comisiile de muncă și de finanțe ale Camerei Deputaților privind majorarea salariilor personalului din învățământ în medie cu 15%, începând cu data de 1 ianuarie 2017, precum și majorarea salariilor din sectorul sanitar, două domenii vitale unde salariile sunt printre cele mai mici din sectorul bugetar.
Este de neînțeles această atitudine, dacă se are în vedere o realitate de necontestat – salariile personalului didactic din învățământ, mai ales ale celor la început de carieră, cu studii superioare, după ultima „majorare” prevăzută de O.U.G. 20/2016, au ajuns la 1100 lei net! Acesta este salariul net al unui cadru didactic cu studii superioare!
Trebuie amintit că F.S.L.I. s-a opus adoptării O.U.G. 20/2016, organizând un marș de protest în data de 1 iunie a.c. la care au participat aproape 15000 de manifestanți.
Mai mult, nu trebuie uitat că unul dintre angajamentele Guvernului Cioloș, la învestire, a fost acela al elaborării legii cadru de salarizare în sectorul bugetar- proiect de lege care nu este finalizat și supus dezbaterilor cu reprezentanții confederațiilor sindicale nici până la acest moment!
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ a susținut, încă de la primele discuții purtate cu ministrul muncii, domnul Dragoș Pîslaru, pe marginea actelor normative în domeniul salarizării, necesitatea acordării unei creșteri medii a salariilor personalului din învățământ, cel mai târziu la data de 1 ianuarie 2017, creștere medie care ar permite eliminarea unora dintre inechitățile existente în prezent în salarizarea personalului din sistemul educațional și de la care să se poată pleca în elaborarea unei noi legi – cadru de salarizare.
În condițiile în care, la nivel guvernamental, nu s-au găsit soluții pentru rezolvarea inechităților de natură salarială existente în sectorul bugetar, în calitatea sa de for legislativ suprem, Parlamentul are îndreptățirea de a adopta legi menite să înlăture disfuncționalitățile din salarizarea bugetarilor.
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ apreciază atitudinea constructivă și bunele intenții de care au dat dovadă pe parcusul celor peste șapte ore de dezbateri președinții celor două comisii, domnii Adrian Solomon și Viorel Ștefan, punând în discuție amendamentele propuse de sindicatele din educație la O.U.G. NR.20/2016, menite să rezolve unele lacune și inadvertențe din această ordonanță.
Avem speranța că toți parlamentarii din Camera Deputaților, care reprezintă interesele alegătorilor, vor da dovadă că au respect față de salariații celor două domenii strategice de care depinde viitorul României și vor fi prezenți în Plenul Camerei Deputaților pentru a vota pozitiv aceste amendamente.
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ solicită public să fie supusă spre aprobare în Camera Deputaților și O.U.G. Nr. 14/2015 prin care s-au triplat salariile înalților demnitari, act normativ care nu a fost contestat de aceștia, așa cum o fac acum când s-a propus această majorare necesară, decentă și sustenabilă.

PREȘEDINTE,
Simion HANCESCU
București,3 Noiembrie 2016

VESTI BUNE!

În data de 31 octombrie și 1 noiembrie 2016, reprezentanții Federației Sindicatelor Libere din Învățământ au participat la discutarea O.U.G. nr. 20/2016 în Comisiile reunite de Muncă și protecție socială și Buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților. Ca urmare a intervențiilor argumentate ale domnului președinte al FSLI, Simion Hancescu, majoritatea parlamentarilor au fost convinși să accepte transformarea personalului nedidactic în personal auxiliar specific sistemului de învățământ, ceea ce înseamnă că nu se vor mai găsi în anexele personalului bugetar cu funcții comune și vor putea beneficia de creșteri între 5 și 25 %, corespunzătoare tranșelor de vechime în muncă. Pentru această categorie de personal, parlamentarii nu au acceptat și acordarea sporului de stabilitate. Insă, urmărim acordarea  acestuia atunci când se va dezbate viitoarea lege a salarizării unitare.

Dar, cea mai importantă reușită este obținerea unei majorări a salariilor cu un procent mediu de 15% pentru întregul personal din învățământ, inclusiv pentru angajații din inspectoratele școlare, începând cu data de 1 ianuarie 2017.

Un alt amendament prevede calcularea sporurilor pentru practică pedagogică, pentru predarea la clase simultane și pentru localități izolate geografic, la actualele salarii de bază și nu ca sume compensatorii așa cum prevede O.U.G. 20/2016.

Luni, 7 noiembrie 2016, inițiativa cuprinzând aceste amendamente ar trebui să fie pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaților. Sperăm că acest document va fi adoptat pentru binele angajaților din sistemul de învățământ, chiar dacă vor exista câteva obstacole serioase în calea concretizării acestei intenții: opoziția deschisă a ministrului muncii, a reprezentanților ministerului finanțelor publice și a parlamentarilor unui partid politic, având drept pretext lipsa fondurilor necesare, dar și incertitudinea referitoare la asigurarea cvorumului ședinței, ținând cont de faptul că peste 80% dintre actualii deputați nu se mai regăsesc pe listele alcătuite în așteptarea alegerilor parlamentare de pe 11 decembrie 2016.

Totuși, indiferent de rezultat, noi ne vom continua eforturile în privința promovării și apărării drepturilor salariaților din învățământul preuniversitar românesc.