FSLI pichetează sediul Parlamentului!

20170526_182538.png

Federaţia Sindicatelor Libere din Învățământ, cu sediul în Bucureşti, B-dul Regina Elisabeta, nr.32, Sector 5, Bucureşti, reprezentată prin Preşedinte prof. Hancescu Simion, vă face cunoscut că în ziua de 31.05. 2017, între orele 12.00-14.00, se va desfășura o pichetare a sediului Parlamentului, situat în Parcul lzvor .

La această acţiune vor participa aproximativ 200 de persoane, membri de sindicat din municipiul Bucureşti şi județele limitrofe.

Motivul protestului îl constituie faptul că Senatul României a votat Proiectul Legii cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, fără să ţină cont de solicitările şi observaţiile federaţiilor sindicale din învățământ şi sensibilizarea deputaților, care urmează să dezbată şi să aprobe, ca for dedizional, acest proiect legislativ.

Pricipalele solicitări ale salariaţilor din învățământ sunt:
– poziţionarea mai bună a personalului din învățământ în grilele de salarizare;

– acordarea primei tranșe de majorare salarială de la 1 iulie 2017, aşa cum se
prevede şi în Programul de Guvernare aprobat prin Hotărârea Parlamentului României nr. 1/2017;

– eliminarea anomaliilor existente în proiectul legii privind modul de stabilire a îndemnizațiilor de conducere pentru personalul din învățământ, dar şi privind stabilirea salariilor unora dintre categoriile de personal didactic auxiliar şi personal nedidactic.

La acest protest, SLI Bacau va participa cu un număr de patru persoane.

Anunțuri

Posted on 26 Mai 2017, in Noutăţi. Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s