Mesajul Președintelui FSLI

645D288D-8FDC-4A20-BBB9-7FD2D618D62C

Istoria este cea care ne învață despre trecut, este cea care ne aduce în prezent și ne conduce spre viitor. Anul Centenarului nu este doar o lecție de istorie, este unul dintre cele mai frumoase momente ale României moderne care ne vorbește despre cine suntem și care ar trebui să ne dea de gândit despre cine ne dorim să fim peste alți o sută de ani.
Marea Unire înseamnă voința unui popor care nu s-a lăsat învins, care a sperat și care, prin strămoșii săi, a vrut să lase o moștenire culturală, socială, economică și politică, prin care toți românii să se simtă acasă în țara lor.
Educația a fost cheia celor care au condus destinul acestei țări către Marea Unire de la 1 decembrie 1918, iar acest lucru ne este arătat chiar de corifeii marelui act istoric.
În Anul Centenarului ar trebui să ne îndreptăm privirea mai mult către învățământul din România. Fiecare copil trebuie să aibă acces la un sistem de educație modern, cu școli care să aibă o bază materială absolut necesară pentru a avea un învățământ de calitate, cu personal care să fie răsplătit corespunzător importanței muncii prestate și cu programe educaționale care să țină pasul cu provocările de pe piața muncii. Avem în mâna noastră puterea de a decide către ce vrem să ne îndreptăm, iar un popor educat este un popor asumat, responsabil de ceea ce face, un popor care vrea ca țara în care trăiește să se dezvolte.
Ar trebui să ne îndreptăm privirea către toți românii care trăiesc peste granițe. Știu că nu le este ușor să nu fie acasă, dar știu, de asemenea, că în mintea și în inima lor ceea ce fac, oriunde s-ar afla, fac și înspre binele acestei țări.
La o sută de ani, ar trebuie să privim România ca fiind a noastră, a celor care vrem ca această țară să aibă respectul pentru oamenii săi: către cei care scriu, către cei care cântă sau fac filme, către cei care fac voluntariat, către cei care au grijă de economia țării, către cei care muncesc în sistemul public sau cel privat, către medicii care salvează vieți, către dascălii care învață copiii, către militari, către cei care păstrează tradițiile și obiceiurile românești, către cei care ne onoreză prin diplomație, către cei care aduc acasă medalii de la competiții internaționale, către inventatori, către toți cei care cred în țara lor.
Noi, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, le mulțumim tuturor acestora care au ales să facă bine României.
În Anul Centenarului avem cu toții puterea să alegem să facem bine!
La mulți ani, România! La mulți ani, români!

Preşedinte FSLI,
Simion HANCESCU

Reclame

Posted on 1 decembrie 2018, in Noutăţi. Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s