Monthly Archives: octombrie 2019

GALA PREMIILOR JUDEȚENE PENTRU EXCELENTA IN EDUCATIE 2019

1E8C3CD0-A6A2-4F5C-B927-819B64C6E69B

Sindicatul Liber din Învăţământ Bacău organizează în acest an cea de-a doua ediție a Galei Premiilor judeţene pentru excelenţă în educaţie. Anul trecut am dat tonul unei tradiții pe care vrem să o păstrăm cât mai mult. Așa că te invităm să ne fii alături! Înscrie-te la gală, dacă ai avut proiecte deosebite, rezultate excelente, acțiuni de voluntariat sau povestea ta are ceva special în ea. Dacă nu te simți pregătit pentru anul acesta, te rugam sa ne faci o recomandare și înscrie pe cineva cunoscut! Evenimentul este un prilej prin care vrem să ne exprimăm aprecierea față de toate cadrele didactice valoroase, care dau dovadă de implicare, interes și dăruire cu fiecare zi din activitatea desfășurată într-o sală de clasă. Noi știm că acești dascăli sunt exemplul pentru copiii de azi, tinerii de mâine. Îți mulțumim și ne bazăm pe implicarea de care ai dat dovadă și cu alte ocazii!

George Purcaru, președinte SLI Bacău

Legea de protecție a cadrelor didactice nu este un moft, este o urgență a sistemului de educație!

DFAC99CA-F266-4F66-8285-D9D1B702546D

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ care reprezintă interesele a peste 165.000 de angajați din sistemul de educație, consideră că legea prin care se oferă protecție cadrelor didactice în îndeplinirea atribuțiilor specifice funcției reprezintă o necesitate a sistemului de învățământ. FSLI nu dorește ca prin acest act normativ să fie afectate drepturile și libertățile elevilor, așa cum s-a speculat în spațiul public. Noi nu vrem violență în unitățile de învățământ și considerăm că școala trebuie să fie un spațiu sigur pentru toți participanții la actul educațional: în egală măsură cadre didactice și elevi.

Necesitatea acestei legi a venit în urma actelor de violență la adresa cadrelor didactice. Vă reamintim că numărul situațiilor în care angajații din sistemul de învățământ din România au căzut victime ale elevilor sau părinților este în creștere. Ultimul caz de acest fel îl reprezintă cel al unui profesor din Liceul tehnologic din Lugoj, care a fost bătut de un elev chiar în curtea școlii, cadrul didactic având nevoie de îngrijiri medicale. Astfel de cazuri nu mai pot fi acceptate sau tratate cu jumătate de măsură. Educația nu se poate face într-un spațiu al terorii, al violenței și al fărădelegilor. Acesta este singurul motiv pentru care ne dorim ca în școlile din România colegii noștri, dar și elevii să fie protejați.  

La propunerea federației noastre, în urmă cu peste trei ani a fost depusă o inițiativă legislativă privind protecția cadrelor didactice în îndeplinirea atribuției specifice funcției. Ea a fost adoptată de Camera Deputaților, iar în urmă cu doar câteva zile comisiile de învățământ și juridică din Senatul României au dat aviz favorabil acestui proiect de lege. Avem speranța că toți senatorii sunt conștienți de utilitatea acestei legi, motiv pentru care săptămâna viitoare în Plenul Senatului ar trebui să se dea votul final. Considerăm că cei care vor vota împotriva ei nu doresc altceva decât să continue umilirea cadrelor didactice.  

   Proiectul de lege privind protecția cadrelor didactice nu s-a născut ca un moft și nici nu este o născocire a FSLI. Este o urgență în acest moment pentru sistemul de educație din România și este un răspuns la un apel general făcut de colegii noștri. Vrem școli sigure pentru angajații din educație așa cum vrem siguranță și securitate și pentru copiii care trec pragul școlilor. Și elevii și părinții trebuie să înțeleagă faptul că educația nu poate fi făcută cu cadre didactice care sunt bătute de elevi sau părinți. Ce exemplu putem da copiilor noștri dacă nu le explicăm că violența nu poate fi un răspuns la nicio situație? Cum putem să îi apărăm în fața agresorilor, dacă noi, cadrele didactice, ne temem? Țin să precizez că nu tolerăm nici cazurile în care cadrele didactice au recurs la acte de violență la adresa elevilor. Aceste cadre didactice nu au ce căuta în sistem și declar răspicat faptul că FSLI nu ia partea niciunui agresor, indiferent cine este el. Tot ce vrem este siguranță și respect reciproc în unitățile de învățământ, iar dacă până acum nu am reușit acest lucru, înseamnă că un cadru legal concret poate să ne ducă pe toți acolo unde vrem – în unități de învățământ în care nimănui nu-i va fi frică!”  

Presedinte FSLI,

Simion Hancescu,

Anul acesta Sindicatul Liber din Învățământ Bacău, alături de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ dedică Ziua Mondială a Educației luptei împotriva violenței și a subfinanțării! Vrem școli sigure, în care cadrele didactice să fie respectate, fără să le fie teamă de orice formă de amenințare! Vrem școli în care elevii să aibă încredere, iar părinților să nu le fie frică să își lase copiii! SLI Bacău luptă pentru o școală mai bună! La mulți ani, dragi colegi din întreg sistemul de educație!

96B995E8-6E87-4892-8B1C-E4F9445D5E0C