Daily Archives: 6 martie 2019

Informare privind dezbaterea între reprezentații directorilor și MEN

 

B5F5E195-2AB4-4A10-89C8-9E192D99E4C5

Luni, 04.03.2019, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, a organizat dezbaterea cu tema „Îmbunătățirea managementului unităților de învățământ – prioritate pentru partenerii de dialog social”. La această dezbatere, din partea Ministerului Educației Naționale au participat doamna ministru Ecaterina Andronescu și domnul Secretar de Stat Ionel Florian Lixandru. De asemenea, la invitația federației noastre, a participat și domnul profesor universitar doctor Dragoș Iliescu de la Universității București – Facultatea de Psihologie și Științele Educației. La această acțiune au fost prezenți peste 100 de directori și lideri sindicali de la sindicatele afiliate la FSLI, atât din țară, cât și din cele șase sectoare ale Municipiului București.

Temele de pe ordinea de zi a dezbaterii au fost:

  1. Starea de bine în școlile din România – impactul asupra cadrelor didactice, al elevilor și mediului educațional – Prof. Univ. Dr. Dragoș Iliescu;
  2. Identidficarea lacunelor sistemului managerial actual. Mijloace și soluții de remediere;
  3. Propuneri de îmbunătățire a cadrului legislativ care reglementează funcționarea sistemului de învățământ preuniversitar;
  4. Eficientizarea activității didactice – metode și instrumente.
  1. Domnul profesor univ. dr. Dragoș Iliescu a prezentat celor prezenți platforma BRIO prin care directorii pot avea o imagine clară asupra performanței unității de învățământ la nivelul unui an școlar pentru profesori, elevi, unitate de învățămât. Utilitatea platformei este dată de tipul de întrebări standardizate, care pot genera informațiile de care au nevoie managerii unităților de învățământ, profesorii, elevii și părinții elevilor prin analize și comparații care pot fi accesate în deplină siguranță de fiecare participant. Rapoartele generate automat pentru unitatea școlară pot fi utilizate de manageri/Consiliile de administrație/Consiliile profesorale ale școlii prin identificarea stresorilor care afectează starea de bine și pentru soluții de îmbunătățire care să conducă la obținerea stării de bine la nivelul întregii instituții.
  2. Președintele Simion Hancescu a prezentat demersurile FSLI pentru modificarea punctului 16 din anexa 2 a Legii 153/2017 care prevede acordarea sporului de solicitare neuropsihică de 10 % doar pentru personalul didactic de predare, ceea ce a condus la multe nemulțumiri în sistemul de învățământ. Astfel, la solicitarea FSLI, a fost introdusă în Senatul României inițiativa legislativă pentru modificarea Legii cadru nr. 153/ 2017 cu un articol unic după cum urmează:
  1. Domnul Secretar de Stat, Florian Lixandru a precizat că este în temă cu problemele directorilor și că, până la adoptarea inițiativei legislative de către Parlamentul României, la intervenția federațiilor sindicale reprezentative din învățământul preuniversitar, s-au rezolvat următoarele probleme:
  • Acordarea majorării pentru dirigenția efectuată de directorii profesori pentru învățământ primar/ preșcolar care nu sunt degrevați;
  • Acordarea sporului de solicitare neuropsihică integral pentru directorii care nu sunt degrevați, precum și pentru cei care efectuează ore în regim de plata cu ora. De asemenea, pentru personalul didactic de predare din CJRAE/ CMBRAE se acordă sporul de 10%.
  • Acordarea majorării salariale pentru cei care lucrează cu clase în regim simultan, inclusiv pentru directorii nedegrevați care lucrează la simultan;
  • Nu mai există plafon în ceea ce privește numărul de ore, în regim de plata cu ora, plătite lunar;
  • Secretarul de Stat a precizat că pentru anul 2019, pentru cheltuielile de personal s-au alocat

Domnul Simion Hancescu face observația ca se impune revizuirea grilelor de salarizare din Legea nr.153/2017, în sensul majorării coeficienților de ierarhizare cu cel puțin 0.5, pentru fiecare funcție didactică de predare.

 Probleme aduse în atenție de directorii și liderii de sindicat prezenți

  • Există în prezent microbuze școlare fără șofer care nu pot fi utilizate, precum și o serie de angajați care nu pot fi plătiți deoarece nu există post aprobat pentru ei; Răspuns: În OUG nr. 48/2018 se va introduce un articol prin care autoritățile publice locale pot finanța posturi pentru personalul nedidactic angajat;
  • Referirea permanentă la costul standard afectează grav oferta școlară și calitatea în unitățile de învățământ;
  • S-a sesizat faptul că nu există cost standard și finanțare pentru învățământul primar suplimentar(în învățământul vocațional);
  • Cluburile și Palatele Copiilor au adus la cunoștință că nu își pot lua concediu în perioada vacanțelor, deoarece specificul activităților și calendarul competițional le impune să fie în activitate tocmai în acea perioadă. De aceea, s-a propus să efectueze concediile de odihnă, în perioada tezelor;
  • A existat propunerea ca, CSȘ-urile, să treacă în administrarea primăriilor, la fel ca școlile;
  • Nu există cabinete medicale și medici prezenți în timpul competițiilor sportive, deoarece nu are cine să îi plătească;
  • Finanțarea pentru echipamente și competiții nu a existat pentru CSȘ-uri în anul 2018. Fiecare s-a descurcat cum a putut.;
  • S-a solicitat rezolvarea problemei sportivilor de performanță școlarizați care nu beneficiază de finanțare, deoarece finanțarea se face la școala unde sunt înscriși;
  • Introducerea, în Centralizator, a ocupației „preparator fizic”. În prezent aceștia sunt plătiți ca necalificați, deși au studii superioare de specialitate;
  • Cadrele didactice din învățământul particular nu mai beneficiază de transfer în învățământul de stat. Răspuns: Aceasta este o prevedere din Metodologia pentru mișcarea personalului didactic care ține cont că examenul de titularizare în învățământul de stat este organizat la nivel național, ceea ce justifică restricția pentru personalul didactic din învățământul particular;
  • Proiectul ROSE se derulează foarte greu, finanțările sunt întârziate și nu pot fi achiziționate echipamentele;
  • Directorii școlilor mari se plâng că, deși au bani suficienți pentru finanțare, nu pot beneficia de aceștia conform legii, deoarece în fiecare an se iau din bugetul lor pentru finanțarea altor școli, ceea ce nu este normal;
  • Se solicită revenirea la indemnizația de conducere pentru directori;
  • Președintele FSLI, Simion Hancescu, precizează că trebuie revizuite criteriile de ierarhizare a unităților de învățământ, astfel încât să nu existe mai mult de 4 trepte de ierarhizare;
  • Au fost sesizate probleme cu privire la perioada de corigențe din acest an. Să se țină cont măcar pentru anul viitor;
  • Metodologia de organizare a sportului școlar permite participarea la competiții în fazele superioare doar dacă ai Asociație sportivă la nivelul unității;
  •  Se solicită precizări referitoare la cine va preda disciplina Educație socială, care la cls. a VIII- a, se numește „Educație economico-financiară”, din cadrul ariei „Om și societate”;
  • DSP nu trimite medici pentru competiții, examene, olimpiade. Calendarele competiționale se derulează, dar sunt nefinanțate;
  • Învățământul vocațional integrat nu beneficiază de bani la capitolul „bunuri și servicii”.

 Propuneri

  • Pentru gradația de merit, bugetarea să se facă separat de costul standard;
  • Directorii de licee tehnologice aduc la cunoștință că operatorii economici solicită facilități fiscale care să îi motiveze să investească în dezvoltarea învățământului dual. Domnul secretar de stat informează că toate cheltuielile pe care le fac operatorii economici: cheltuieli cu hrana elevilor, bursele și transportul, sunt deductibile fiscal;
  • Directorii din învățământul tehnologic salută structura anului școlar, întrucât se egalizeaza șansele și pentru acești copii, mulți dintre ei refuzând liceul tehnologic și pentru durata prea mare a cursurilor;
  • Când se calculează performanța unei unități, să se țină cont dacă un elev a fost admis cu media 2 și a ajuns la media 6;
  • Dna ministru Ecaterina Andronescu menționează că, în legea învățământului preunivesitar, trebuie introduse abordări diferențiate. De exemplu: școala care are rezultate foarte bune să dobândească autonomie. Curriculumul școlar trebuie să fie și el diferențiat. În prezent, școlile sunt extrem de polarizate. Trebuie să găsim o formulă prin care să măsurăm progresul școlar;
  • Doamna ministru îi îndeamnă pe managerii de unități să aibă puterea și determinarea de a fi vectori de opinie în alegerea școlilor românești, în detrimentul celor internaționale. De asemenea, anunță că săptămâna viitoare va fi finalizat primul capitol din Legea învățământului preunivesitar, care cuprinde viziunea asupra sistemului de învățământ preuniversitar și obiectivele pentru fiecare ciclu de învățământ.
  • De asemenea, doamna ministru precizează că susține bacalaureatul diferențiat și o rută de profesionalizare care să îi permită elevului să acceadă către învățământul superior, ulterior;
  • Se suține că o lege a educației trebuie făcută astfel încât să fie valabilă cel puțin pe 30 de ani;
  • Reducerea colectivelor cu 2 elevi pentru 1 elev cu CES integrat;
  • Consilierii școlari să îi consilieze în mod obligatoriu și pe părinții care au copii cu CES;
  • În prezent, în învățământ, sunt utilizate teste neomologate pentru evaluarea acestor copii;
  • Nu sunt eficiente evaluarile la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a, precum și cele introduse în timpul anului școlar, așa s-a decis evaluarea la clasa a -VII-a, în acest an școlar;
  • Doamna ministru spune că evaluările la clasa a II- a și a IV-a nu sunt deloc valorificate de profesorii pentru învățământ primar, iar vorbitorii au susținut că, la clasa a II-a evaluările se dau la finalul lunii mai, când nu mai există posibilitatea unei intervenții remediale, iar la clasa a IV- a este o evaluare de sistem, care ar trebui să genereze modificări/ adaptări la Curriculumul Național, astfel încât să fie înlăturate exagerările, greșelile științifice sau cunoștințele care depășesc nivelul de înțelegere al școlarilor mici.

Alte probleme propuse

  • Necesitatea schimbării programelor școlare, care trebuie să fie flexibile și adaptate la nou;
  • Regândirea formării inițiale a viitorilor profesori;
  • Introducerea uniformei școlare, ca semn distinctiv pentru fiecare școală;
  • Eliminarea profesorului de serviciu;
  • Renunțarea la efectuarea de căte cadrele didactice a efectuării recensamântului elevilor;
  • Schimbarea modului în care se face acreditarea de către ARACIP, în sensul eliminării birocrației, propunere susținută și de ministrul educației;
  • Președintele FSLI, Simion Hancescu, solicită să se facă toate demersurile pentru asigurarea pazei în școli, având în vedere că există cadrul legislativ care impune acest lucru, dar nu se respectă.

Așa cum reiese din această informare, nu s-au primit răspunsuri la multe întrebări. Sperăm ca Ministerul Educației Naționale să găsească soluții la toate aceste probleme ridicate în cadrul acestei dezbateri.